O comisie a Parlamentului European a aprobat revizuirea Directivei anti-tutun. Ce arome de țigări vor fi interzise

O comisie a Parlamentului European a aprobat revizuirea Directivei anti-tutun. Ce arome de țigări vor fi interzise
Publicat: 24/01/2014, 21:06
Actualizat: 22/03/2019, 14:00

Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a aprobat, miercuri, revizuirea Directivei anti-tutun, care va interzice mai multe arome, documentul urmând să fie votat în plen în februarie sau martie, potrivit unui comunicat al PE.

Aprobarea ENVI survine după ce, la 18 decembrie 2013, statele membre, prin reprezentanții permanenți din COREPER, și-au dat acordul pentru revizuirea Directivei anti-tutun.

„Știm că cei care încep să fumeze sunt copiii, nu adulții. În pofida unui trend descendent al numărului de adulți fumători în cele mai multe state membre, cifrele Organizației Mondiale a Sănătății arată un trend în creștere îngrijorător al numărului de tineri fumători în unele state membre”, a declarat raportorul Linda McAvan (S&D).

Revizuirea prevede că toate țigaretele și țigările rulate vor avea avertismente combinate (ilustrație plus text) de 65% – față de 75% propunerea CE – , afișate pe ambele fețe ale pachetelor de produse din tutun. Totodată, pentru a spori vizibilitatea avertismentelor de sănătate, va trebui ca ele să fie amplasate pe ambele fețe ale ambalajului. Anumite elemente ale pachetelor vor fi standardizate și toate mijloacele de promovare, precum și orice referință la gust sau aromă, vor fi interzise pe pachete.

Aromele, precum mentol, fructe, ciocolată vor fi interzise la țigarete și la tutunul de rulat. Produsele cu arome care au un volum de vânzări de 3% sau mai mare în UE (spre exemplu, mentol) vor beneficia de o perioadă de tranziție de 4 ani, înainte de a fi interzise. Totodată, se va intensifica controlul ingredientelor produselor din tutun, în special în ceea ce privește aditivii.

La nivel european, va fi creat un sistem de urmărire cu elemente de securitate pentru produsele din tutun cu scopul de a combate comerțul ilicit. Pentru început vor fi vizate țigaretele și tutunul de rulat.

Pentru țigările electronice care nu sunt incluse la produse medicinale – conform Directivei 2001/83/EC – modificările prevăd cerințe stricte în ceea ce privește calitatea și cantitatea. Ca și la țigările tradiționale, mesajele de avertisment devin obligatorii, astfel că producătorilor și importatorilor de țigări electronice li se vor comunica noile reguli.

Revizuirea permite statelor membre și Comisiei o reacție mai fermă în cazul în care apar îngrijorări privind pericolul la adresa sănătății reprezentant de țigările electronice.

În plus, statele membre vor putea interzice, dacă doresc, vânzările produselor din tutun pe internet.

Directiva a primit un vot iniția în Parlamentul European, la 8 octombrie 2013.

Potrivit comunicatului PE, votul final ar putea fi dat în sesiunea următoare (24-27 februarie) sau în cea din 10-13 martie.

Propunerea privind revizuirea Directivei din 2001 este unul dintre proiectele care au suscitat cele mai numeroase controverse din ultimul timp. Lobby-știi din industria tutunului au evocat pierderile masive, în timp ce numeroase organizații non-guvernamentale au invocat pericolele fumatului asupra sănătății. Și la nivelul de țări au existat diferite puncte de vedere. Unele au sprijinit necondiționat Directiva, în timp ce producătorii importanți de tutun, printre care și România, au fost împotrivă. Altele, precum Olanda și Suedia, au cerut derogări pentru anumite produse.

Peste 70.000 de retaileri mici și mijlocii vor fi afectați de modificarea Directivei europene privind comercializarea țigărilor, aceste produse având o pondere importantă în vânzări, estimările firmelor indicând că un magazin de mărime medie ar putea pierde anual circa 70.000 de euro.

„Pentru noi, retailerii mici și mijlocii, orice reglementare care are potențial să mute clienții către economia gri înseamnă un pas mai aproape de faliment. (…) Pâinea și tutunul generează trafic în magazine. N-ai țigări, nu vinzi”, a declarat, la 22 mai, George Brotoiu, directorul general al rețelei de magazine Gulliver, care deține nouă unități în București. El este inițiatorul unei petiții împotriva aplicării Directivei.

„La nivel european și local, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă baza pe care se susține o parte semnificativă a economiei (…) Restricțiile relative, de tipul celor din Directivă, riscă să favorizeze fie și involuntar, comerțul ilicit, reducând numărul micilor comercianți legali”, a arătat președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, în cadrul Conferinței Naționale de Management Modern pentru Retailerii Mici și Mijlocii.

În schimb, peste 20 de ONG-uri și asociații ale medicilor au cerut, în aprilie, Guvernului să susțină adoptarea acestei Directive.

Potrivit unui studiu realizat de Roland Berger, România ar putea pierde până la 200 milioane euro anual. Un alt impact negativ enunțat de Roland Berger este reducerea locurilor de muncă din domeniu, estimarea pentru România fiind o scădere cu circa 19.000 de posturi. În prezent, în domeniu lucrează aproximativ 61.000 de oameni, din care 18.000 în producție și 43.000 în vânzări angro, distribuție și retail.

Cătălina Mihai, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună